marți, 30 noiembrie 2010

Camasa de zale formata de ingeri

Fatidic moment al zilei si-a gasit bunul suflet pentru a trece pe langa zidul castelului. Admira maretia acestuia, insa pierdu din vedere lucrurile marunte.
Iepuri albi i-au atras atentia, iar dragalasenia lor l-a coplesit, fara sa stie ce se ascunde dincolo de ea. Intr-o secunda a fost inconjurat de alb, ninsoare de iepuri a curs peste el, iar incercarea de a evada din mijlocul lor l-a bulversat.
Si ea aparu in toata splendoarea pe care doar intunericul i-o putea oferi.
Frumusetea pe care o vedea era cutremuratoare pentru carnea lui. O dorea intr-atat incat ar fi facut orice pentru ea. Nu-i pasa de nimic, daca ea i-ar fi spus sa se arunce de pe zidul castelului, ar fi facut-o.
Dar era mult prea hotarata sa-l posede, sa pastreze pentru ea lumina care era el.
Degeaba ingerul pazitor ii arata semne, degeaba ii rostea puternic adevarul, el era sub puternica ei vraja. Dependent de ea, era inconjurat de iepurii ei albi care-i formau o haina ce curgea pe umerii goi si trupul de care si el spera sa se apropie. Nu vazu, orbit de frumusetea ei rece, mai rece ca atingerea muscatoare a crivatului iernii, cutitul din mana ei. Nu vazu, ramas fara privire, demonul ce o insotea, mereu la dreapta ei. Nu intelese, ocupat de ganduri imorale, ca-n mana ei se odihnea un alt suflet a carui lumina o hranea acum. Abia in sala mare si rece in care ea isi avea tronul el intelese ca iepurii nu sunt atat de dragalasi pe cat isi imaginase. Zambetele lor erau de acum grotesti si cutitul din mana ei lucea in intunericul de nepatruns. Lumina sufletului lui se rasfangea in luciul acestuia si rochia ei avea nuanta sangelui ce se scurgea din ranile de mai devreme. Stapana pe ea, stiind ca nu are cum sa piarda batalia, il pierdu o clipa din vedere. Si iepurii se straduiau sa-i vegheze rochia sa nu cada, iar demonul ei privea spre supusii ce aveau nefericita inspiratie sa greseasca vreo comanda. Rugaciunea lui a fost mai fierbinte ca lava incandescentului vulcan ce a scufundat Atlantida... De ajuns pentru ca o armata de ingeri sa-l inconjoare, sa se transforme intr-o camasa de zale si sa-l faca invincibil. De neinfrant si mai luminos decat isi imaginase ea vreodata ca este posibil.
Puterea lui era imensa.Credinta il salvase de la pieire, l-a adus la mal si l-a facut sa inteleaga cat de mare era iubirea LUI pentru el. Lumina pe care o imprastia distrugea tot intunericul facandu-l stralucitor. Castelul disparu, iar stapana lui se topi precum ceara lumanarilor aprinse. Iepurii fugira care incotro, iar demonul din dreapta ei uita cum se numeste pentru totdeauna. Acum zambea tamp si cerea sfaturi despre cum trebuie sa se comporte...
La iesirea din castel, el isi scoase camasa de zale formata din ingeri si multumi. Iubirea lui incununa viata si lumea era mai frumoasa ca oricand.

joi, 25 noiembrie 2010

Noua dimineata

In padurea vietii uneori se face intuneric de la atat de multa ura, iar inima ta are nevoie de sabie sa-l taie.
Te poate speria, de esti slab, multimea de corbi din fata ta, dar drumul tau trebuie sa nu fie drept ca sa poti merge pe el. Copacii pe langa care treci au nevoie de iubirea ta, caci ranile facute de trecerea altora, inaintea ta, ii dor.
Intuneric este si pentru ei, deci lasa-le lacrimi de lumina pe crengile ce te ating si vindeca-i de-ti este cu putinta!
Uneori pe acest drum inima ta va fi franta de mainile celor care mor de foame si va fi impartita intre ei.
Nu te ingrijora, lasa-i sa o ia cu totul, caci tie iti va creste alta. Lor nu...
Mintea ta va gusta din lacrima ce va curge din inima tulburata si astfel va intelege ca jertfa ta are nevoie de altar si pomul vietii iti va darui o noua inima.
E de ajuns sa curga sange si vei respira iar, si iar, si iar... E de ajuns sa lasi iubirea din tine sa treaca prin rana si totul va fi ca la inceput.
Nu toata lumea poate primi o alta inima in loc.
Nu toti oamenii au parte de acest privilegiu, dar tu esti inger, fiinta draga, deci nimic nu-ti este imposibil!
Ai venit sa ajuti, sa alini, sa culegi vant pentru cei ce n-au semanat nimic, sa intinzi arcul pentru cei ce nu vad nici macar la un centimetru in fata ochilor, sa indulcesti ceaiul celor care nu au apa si sa nu te opresti la jumatatea drumului atunci cand inima ti-e scoasa din piept si aruncata fiarelor hamesite ce scot fum pe nari si ridica praful...
Sa nu uiti sa multumesti pentru esecuri si sa aduni spinii ce te-au zgariat!
Gandurile tale au strabatut padurea intunecata si noua energie ce te-a atins in poiana cu Cercul de Foc te-a adus Acasa.
Esti de acum imuna la tot ce ar fi putut sa te inlature de pe calea dreapta, esti de acum aparata de aripi albe de lumina vie, esti de acum menita iubirii clare a noii dimineti ce se intrezareste incet.
Acum trebuie sa bati la fiecare poarta, sa atingi toate padurile intunecate pe care le vei intalni si sa le respiri tuturor in palme lumina pentru mai tarziu, cand vor avea nevoie de candela aprinsa!
Aspra uraciune a celor ce dorm nu va mai masura neantul, iar Cel ce te-a trimis aici, astazi, acum va stii ca ai izbandit... Si tu vei stii...

miercuri, 17 noiembrie 2010

Un ASTAZI continuu

Se termina viata pentru unii dintre noi.
Se termina si timpul.
Se scurge legamantul si se nelinistesc nevoi.
Se limpezesc raspunsuri, se tot reneaga visuri si in curand cortina va fi trasa pentru o lupta mult mai inversunata decat se credea.
Si nu e intuneric, daca vrei sa afli, si nu e carbune lasat se raceasca, si nu e negru intim de interior de mina si nici intunecata, launtrica minciuna.
E doar intuneric, e noaptea sufletelor, e momentul alegerii, e clipa adevarului, e.... acea secunda ce va fi oprita intre trecut si viitor.
Este ASTAZI, mereu ASTAZI. Un ASTAZI perpetuu.
Libertate neegalata si iubire in vartejuri si furtuni solare.
Cupe pline de bunatate, de frunze mirosind a credinta si copaci cu ramuri de fulger.
Cand am ales lumina am facut-o cu mult inainte de acest ASTAZI si daca am urcat pe cal nu am avut nevoie de vreo sa.
Una cu fiinta ce goneste in noaptea acestui suflet ce-mi poarta azi lumina prin univers am fost. Mi-am retras gandurile aspre si am incercat sa indur, apoi am inteles ca ingerii mi-au stat alaturi si ce a fost mai complicat si de neinteles au purtat ei pe aripile lor. Drept e ca ISPITA a luat nenumarate forme, dar  m-am ascultat de fiecare data si am invatat ca trebuie sa vina si momentul meu.
De nu as fi avut incercarile potrivite nu as fi lacrimat nici sange, nici pace, nici razboi si nu as fi echilibrat balanta ce mi-a daruit-o Cel de Sus. Deci panda dintre umbre nu e a mea, iar vantul ce suiera nu pe mine ma striga.
Caldura sunt, lumina si iubire si la mijlocul clepsidrei nemuritoare am ramas. A fost de ajuns sa clipesc si alegerea a luminat cararea pe care ochii de demon au cautat-o indelung, insa de acum sunt libera si  potcoavele le-am lasat celor ce vor sa le arunce peste umar dormici de vreun castig facil.
Lumina in care fiinta mea triumfa este miere de cuvinte de alt inceput de lume, mai buna, mai blanda si mai binecuvantata de ingeri si de Dumnezeu.

luni, 15 noiembrie 2010

Te iert!


Matei 5, 23-24: "Deci, daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau".

TE IERT!
Te iert, desi nu mi-ai cerut iertare...
Nu mi-ai cerut iertare desi pe mine m-ai dezamagit!
Nu mie mi-ai spus..."Te rog, iarta-ma!", desi pe mine m-ai ranit.
Mie nu mi-ai recunoscut incapacitatea ta de a face fata luminii, cum ai putea spune ca am fost ispita...
Ai cerut iertare de la oricine ti-a iesit in cale  si tocmai mie, cea care ti-a daruit cu generozitate lumina UNIMII nu. 
M-am uitat bine la tine. Si nu faci parte din legiunile de ingeri. Imi pare rau, dar nu.  
Iti doresti enorm sa faci ceva, sa-ti aduci contribuita la spectacolul acesta fabulos, da. 
Vad asta, simt asta, aud, miros si gust asta. 
Dar a te avanta in zbor inainte de a-ti recunoaste vina  te va aduce mereu in locul in care ti-ai incercat aripile.
Cum poti sa incerci sa atingi neatinsul cat timp nu ti-ai inteles greseala?
Nu o vei putea face, crede-ma! 
Ti-ai ars aripile. Nu una, ci amandoua. Eu vad mai bine decat tine si stiu. 
Si desi stiu ca ceri iertare altora, nu mie TE IERT! 
Chiar tie insuti ti-ai cerut iertare, nu mie, si totusi TE IERT!
Ingerul Iertarii imi sta alaturi. De la el stiu ca iubind adevarul trebuie sa iert greseala, de la el am aflat ca iert atat cat iubesc si iertandu-te sunt mai puternica in iubirea infinita care sunt si inundata mi-e fiinta de lumina LUI.
Iertandu-te ma purific, caci am acest gand. 
Si iertand cat iubesc, te iubesc pe tine, desi nu ai inteles ca ai gresit fata de lumina LUI dinlauntrul meu. 
Ar fi trebuit sa rostesti acel cuvant de recunoastere a scanteii divine din mine si nu ai facut-o! 
Ar fi trebuit sa intelegi ca eu te vad asa cum esti, fara mastile pe care le schimbi!
Nu exista pacat in iubire. daca erai inger al legiunii, precum spui, stiai asta!
Stiai si ca iubirea este infinitul, ca a crede nu are legatura cu nici un studiu, cu nici o religie, cu nici un fel de opinii ale celor care manipuleaza. Si asta faci si tu, din cand in cand. E complicat de simplu... nu o vei recunoaste niciodata!
Si totusi, TE IERT!
Dumnezeu este iubirea insasi, este cel care ne-a dat acest exemplu, prin chiar sacrificiul de sine. Mai stii: "Iarta-i, Tata, caci nu stiu ce fac!". Asa a spus Fiul Lui iubit... 
EL care a patimit, El a iertat.
Fii deci binecuvantat, inger cu aripi arse de iubire, traieste de acum inainte curat!
Nu te uita in urma, ci priveste cu tot curajul ceea ce ti-a harazit soarta!
Mergi inainte cu bucurie, aduna-ti toate puterile si alege binele din tot ce vei avea de infruntat! 
Te iert pentru ca te iubesc si recunosc scanteia divina din tine!
Si de cate ori te vei trezi scaldat in lumina sa stii ca este de la ingerii trimisi de mine sa te vegheze!
Te iert, desi nu mi-ai cerut iertare si lacrima aceasta ramane pe genele mele, nu va cadea, caci este mult prea grea!

duminică, 14 noiembrie 2010

Zidul de foc

Imi curge prin fiinta iubire pentru tine, inger cazut!
Si mila simt pentru neputinta ta de a intelege iubirea. Si compasiune simt pentru tine...
Sufletul ochilor mei a privit pana in strafundurile tale negre si totusi acolo unde astazi este intuneric, candva a fost lumina.
Ce durere trebuie sa fi strabatut carnea ta la atingerea mea? Intensitatea dorintei tale se simte si acum, desi nerabdarea a fost unul dintre SEMNE...
Cand focul da de aer se inteteste, nu se stinge... 
Cum de nu stiut asta, tu, inger intunecat? 
Tu care cu atat de multa trufie spui ca le stii si le simti pe toate?
Chiar ai crezut ca NOI nu stim? 
Chiar nu ai inteles ca nu stii sa simti Lumina?
Te-am privit AMANDOUA in ochi si te-am vazut asa cum esti.
Speriat. Dormic de dorinta, patimas de patima. Doar carne dornica de tremur in lumina.
Ti-am inundat fiinta cu IUBIREA MEA SI A EI... 
Pulsatiile pe care le-ai simtit in adancuri ti-au fost daruite cu generozitate, la fel si culorile, si fulgerele. Te-am mangaiat amandoua, te-am iubit amandoua....
Te-a ars FOCUL? Te doare? Disperi? E bine... 
Am curatat ce a fost de curatat. 
Am vindecat ce a fost de vindecat. 
Nu se stinge cu APA nebunia...
Intre Apa si Foc exista echilibrul perfect.
Ai vazut ce ai fost lasat sa vezi.
Ai auzit ce ai fost lasat sa auzi.
Ce a urmat ti-a fost daruit pentru ca sa intelegi ca nu a fost UN DRUM IN GOL.
Te-am atins cu lumina LUI si am stiut ca nu esti tu. 
Te-am invaluit in iubirea LUI si am stiut ca nu esti tu.
Si da, inger intunecat, te-am privit in ochii tai mai negrii decat smoala pacatului de moarte si am stiut ca nu esti tu.
Arsura?  Mirare? Neputinta? Furie? Disperare ?... Vremelnica impacare cu tine insuti! 
Masca ta cade la prima atingere. 
Daca vrei sa descoperi comorile pe care le cauti ori ti-o lipesti mai bine, ori incearca sa renunti la ea. Ia lectii de la orbi, inger cu aripi arse si innegrite de fum!
Ei vad atat de bine lumea in care altii doar se fac ca traiesc!
Si daca vrei sa trezesti e bine sa o faci asa cum trebuie! Gandurile bune trebuie trimise bune, lumina trebuie trimisa lumina. Se intorc la tine toate, stii prea bine...

Sunt veghetor, calator, fara timp si fara spatiu... Zidul de foc e construit de mine. 
Ti-am deschis ochii mintii si ai sufletului, ochii iubirii pure...  Eu chiar sunt cel ce sunt...
NOI te iubim... Ne rugam pentru tine, inger drag, si daca poti... TREZESTE-TE!

vineri, 12 noiembrie 2010

Gheare taiate

Lumina pulsa prin fiecare nerv, prin fiecare fibra, prin fiecare fir de sange. Era foc...
Respira printre ramurile copacilor intr-un tremur pe care vorbele nu-l puteau patrunde.
Un inger negru batu la portile gradinii focului toata noaptea.
Descanta cuvinte, se dadea peste cap, era cu susul in jos si cu josul in sus, cand bun, cand rau, cand vesel, fara griji... Cand trist, stiind ca nu i se va deschide.
Voia sa inteleaga si a gasit cararea plina de frunzele ramase fara copac.
Pasind pe ea, nu avea de unde sa stie care este culoarea cararii adevarate catre EL si a incercat marea cu degetul. A sangerat caci apa l-a muscat. Inghetase la atingerea lui...
Ar fi mers la lupta, dar nu stia unde e frontul.
Ar fi incercat sa-si reprime nemultumirea ca i s-a rostit originea fara cuvinte, dincolo de gand, iar oglinda din fata lui nu mintea.
Si iarna era inca departe, toamna era stapana acum, iar soarele era mai frumos si stralucitor ca oricand. Mingea incandescenta infierbantase aerul si acesta devenea din ce in ce mai rarefiat. Ingerul negru, cazut de atat Timp pe pamant, isi turtea nasul de oglinda, nu mai putea respira.
Ultima scapare era intrarea in oglinda...
Insa de jur imprejurul acesteia un cerc de foc bloca trecerea.
Isi arse aripile si astfel, fara pene, era in asteptarea iernii.
Spera la o racire a vremii si la atingeri de intuneric.
Nu stia ca oamenii trec peste iarna incalzindu-se la foc, iar focul topeste zapada...
Nu stia ca focul nu se teme de iarna pentru ca el curata, si arde, si vindeca, si iubeste.
Nu intelegea iubirea, de aceea incerca sa o prinda in gheare.
Dar apa avea la randu-i rostul ei.
La racirea aerului devenea sabie de gheata si taia ghearele mai aspru ca oricand...
Publicaţi postare

Ingeri negri

Un fulger pal in pustiu...
Am privit in ochii ingerului negru ce voia sa inteleaga ce simt.
Incapabil sa primeasca, la fel de incapabil sa dea.

Cu toata iubirea pe care numai infinita Lui vointa mi-a daruit-o sa o impart am fost generoasa cu fiara...
Si am zburat mai sus ca oricand, si am atins culmi nesperate, si am urcat o treapta ajutata de vantul ce-mi rascolea fiinta ca sa-mi rosteasca la ureche numele Adevaratului EL...
Si m-am inaltat...
Spate in spate, aripi in aripi, dincolo de gand, mereu, astazi, acum...