Peste apa străbătută de revolta unei frunze uitate de copacul ei plutesc amieze oprite pentru noi de Timpul cel cu ochi căprui. Binecuvântarea lui ţi-a chemat braţele în jurul meu şi misiunea ta s-a împlinit. Mi-ai dezlegat povara de la gleznă, iar privirea mea şi-a regăsit drumul spre mare purtându-şi credinţa pe umerii tăi vii. Mătrăguna a uitat să înflorească şi o doare că şi-a pierdut somnul prin iarba răsturnată de vântul Iubirii. Nu ştiam că şi eu pot fi vegheată şi purtată în braţe, semn de preţuire a faptelor mele dintotdeauna. Nu credeam că Astăzi poate veni înaintea lui Ieri, nici că pe tărâmul noduros al suferinţei numai gingăşia atingerii tale poate avea puterea de a mă vindeca. În timp ce plouă cu sărutul tău pe chipul meu, aripile mi se întind a curcubeu şi în culorile lui se îmbracă sufletele noastre.
