Liberă

Mi-am desprins iedera durerii de pe trup şi căderea ei a curs în valuri. Jocul zilelor triste ce-mi tulburase somnul s-a oprit. Cu reguli simple, mai vii ca oricând, pieptăn câmpia vieţii mele şi descopăr că am renunţat la stângăcia de altădată. Mâna mi-e sigură, iar mişcările ei deschid porţi ce mi-au fost închise. E totul verde-albastru iar în jurul meu şi rugă cuvintelor mele e iarăşi o făclie pentru sufletele departe de ţărm. E început de baladă, căci mi-a fost vindecată rana. E ploaie caldă ce cade ca o pledoarie a iubirii peste sufletul meu dornic. Credinţa e natura mea divină şi încet  scot cioburile pierdute din părul ce se aşterne ca o faţă de masă pentru oaspeţii de seamă. Întrebările mele nu mai au cuvinte, iar răspunsurile lor pur şi simplu vin. Ca-ntr-o furtună se adună gândurile şi simt şovăiala amintirilor în tremurul glasului atât de din ce în ce mai departe de mine şi mi-e bine. Că doare umărul de prea mult sprijin dat, nu e nimic. Va trece! Că frunzele au uitat să revină în copacul glasului nu e nici o surpriză. Plouă şi apa se scurge odată cu mizeria durerii în rigole noi. Aşa că de astăzi sunt liberă de durere şi hrănesc puii de lup cu firimiturile din palma mea stângă. Nefrica lor de mine m-a vindecat de frica mea de vindecare.