Cuvintele mele, rani albe ce-si asteapta vindecarea.
Gandurile mele, cuvinte nerostite ce asteapta rastignirea. Aripile mele, inceputurile iubirii, muguri vii, simple lacrimi ale lui Dumnezeu. Visez cu ochii deschisi cum imi capat libertatea in bratele tale si plutesc peste marea intinsa care esti, iubitul meu alb. Sunt batalii crunte in locul de unde vin, dar aici ma scutur de praful lacrimilor trecute si sunt eu, cea adevarata. Escaladez altarul iubirii, vreau sa vad ce masura are sangele meu si refuz sa mor la limita inimii. Harul focului nu le-a fost dat celor ce nu iubesc ploaia, la fel cum ispita nu le este data celor ce sunt intimi cu minciuna. Ating inaltimea sufletului tau, gand curat si libertatea zborului ingerilor, si ma simt completa impartasindu-ma cu sarutul tau. Urmele mele desculte sunt clare pe marea intinsa care esti si privind-o te vad asa cum doar EL stie ca esti. Sunt flori de colt prin nisipul de la malurile tale, semn ca inainte vreme aici se inaltau munti. Aerul a ramas la fel, iar demonii ce si-ar fi dorit sa infiga ghearele in tine zac morti de ciuda pe Taramul de care nimeni nu vorbeste. Masura mea esti tu, masura ta sunt eu. Iubirea noastra e masura LUI.
