Iepuri albi i-au atras atentia, iar dragalasenia lor l-a coplesit, fara sa stie ce se ascunde dincolo de ea. Intr-o secunda a fost inconjurat de alb, ninsoare de iepuri a curs peste el, iar incercarea de a evada din mijlocul lor l-a bulversat.
Si ea aparu in toata splendoarea pe care doar intunericul i-o putea oferi.
Frumusetea pe care o vedea era cutremuratoare pentru carnea lui. O dorea intr-atat incat ar fi facut orice pentru ea. Nu-i pasa de nimic, daca ea i-ar fi spus sa se arunce de pe zidul castelului, ar fi facut-o.
Dar era mult prea hotarata sa-l posede, sa pastreze pentru ea lumina care era el.
Degeaba ingerul pazitor ii arata semne, degeaba ii rostea puternic adevarul, el era sub puternica ei vraja. Dependent de ea, era inconjurat de iepurii ei albi care-i formau o haina ce curgea pe umerii goi si trupul de care si el spera sa se apropie. Nu vazu, orbit de frumusetea ei rece, mai rece ca atingerea muscatoare a crivatului iernii, cutitul din mana ei. Nu vazu, ramas fara privire, demonul ce o insotea, mereu la dreapta ei. Nu intelese, ocupat de ganduri imorale, ca-n mana ei se odihnea un alt suflet a carui lumina o hranea acum. Abia in sala mare si rece in care ea isi avea tronul el intelese ca iepurii nu sunt atat de dragalasi pe cat isi imaginase. Zambetele lor erau de acum grotesti si cutitul din mana ei lucea in intunericul de nepatruns. Lumina sufletului lui se rasfangea in luciul acestuia si rochia ei avea nuanta sangelui ce se scurgea din ranile de mai devreme. Stapana pe ea, stiind ca nu are cum sa piarda batalia, il pierdu o clipa din vedere. Si iepurii se straduiau sa-i vegheze rochia sa nu cada, iar demonul ei privea spre supusii ce aveau nefericita inspiratie sa greseasca vreo comanda. Rugaciunea lui a fost mai fierbinte ca lava incandescentului vulcan ce a scufundat Atlantida... De ajuns pentru ca o armata de ingeri sa-l inconjoare, sa se transforme intr-o camasa de zale si sa-l faca invincibil. De neinfrant si mai luminos decat isi imaginase ea vreodata ca este posibil.
Puterea lui era imensa.Credinta il salvase de la pieire, l-a adus la mal si l-a facut sa inteleaga cat de mare era iubirea LUI pentru el. Lumina pe care o imprastia distrugea tot intunericul facandu-l stralucitor. Castelul disparu, iar stapana lui se topi precum ceara lumanarilor aprinse. Iepurii fugira care incotro, iar demonul din dreapta ei uita cum se numeste pentru totdeauna. Acum zambea tamp si cerea sfaturi despre cum trebuie sa se comporte...
La iesirea din castel, el isi scoase camasa de zale formata din ingeri si multumi. Iubirea lui incununa viata si lumea era mai frumoasa ca oricand.
