Visuri nestinghere şi nepreţuite mi-au ieşit prin palme şi din lumina lor s-a născut Luna.
Priveşte-o când ai vreme!
E rodul iubirii ascunse pe care partea nevăzută a sufletului meu a păstrat-o departe de lumea dezlănţuită. O iubire albită de trecerea anilor legănaţi de versuri triste, la fel ca mine, firava fiinţă care sunt şi care nu mai are puterea să-şi acopere rănile.
Mă voi topi în lumina Lunii sperând să mă reîntorc la izvorul de unde mi s-a dat forma de lacrimă tăcută.
Poate că voi primi vizita cuvintelor, prietenele mele de atâtea vieţi trecute prin răspunsuri repetate şi întrebări răstălmăcite, poate că-şi vor aduce măcar ele aminte de stelele din părul meu. Poate că surâsul meu la auzul numelui tău le vor purta spre tine şi la prima mea cădere într-o nouă viaţă mă vei prinde pentru cea dintâi şi ultimă oară în braţele tale, definitiv şi fără căutare...
Se înmulţeşte pădurea, o văd din ce în ce mai verde, şi între tine şi cercul în care eşti încă prins de cuvintele negre ale Celor Fără Credinţă e doar o haită de lupi ce urlă la Luna mea, născută din iubirea pentru tine.
Ştiu că vei găsi puterea să te desprinzi, te ştiu purtător de foc şi luptător destoinic, nu degeaba Tatăl meu m-a lăsat în grija ta, iubitul meu alb. Poate carnea ta va fi sfâşiată pe alocuri, poate albul tău se va rupe în două, trei locuri, dar credinţa mea eşti tu. În transformarea mea voi avea din nou visul în palme. Un vis ce are chipul tău. Ştiu că eşti tu căci am un singur răspuns de la El, numele tău, şi nici o îndoială. Atunci când mă voi naşte iarăşi, tu vei fi acolo pentru veşnicia ce urmează armoniei. Vom fi unul al altuia din nou şi fără căutare de acum...
