Ia-mi fructele livezii care sunt şi ia-mi liniştea camerei albe dimineaţa.
Ia-mi iarna de pe umeri, ia-mi păsările ce-mi acoperă ochii a tristeţe, ia-mi ciutura fântânii care sunt ca să bei limpede.
Ia cu tine tărâmul de nisip al sfielii ce s-a pierdut ca să simţi atingerea mea.
Spală-ţi ochii cu apele trezite la viaţă de mâinile mele. Vei vedea dincolo de tot ceea ce nu ai văzut până acum!
Atinge-ţi urechile cu bobul de rouă al alintului meu şi ai să auzi lumea de a cărei existenţă nu ştiai.
Gustă pleoapa mea risipită de dorul tău şi ai să treci prin curcubeul ploii ochiului credinţei mele în tine.
Tămâia curăţă pulberea vorbelor rele de pe tălpile tale, nu-mi vezi iubirea, dar ea veghează asupra ta.
Din colţul vieţii mele în ruine tot ce înseamnă gânduri bune eu trimit spre tine. Retez cu unghiile piatra munţilor ce ţi-au ieşit în cale să-ţi fie drumul mai uşor. Te iubesc, dar nu vreau decât libertatea inimii şi a gândurilor tale! Aşa că ia-mi fluturii din palme şi fii liber, iubitul meu alb!
