Înalţ rugă fierbinte la fel ca-n perioada copilăriei, când aveam gustul basmului pe buze în fiecare zi. Trăiesc fiecare acum cu acelaşi avânt şi mă bucur de tot ce primesc. Nu mai am timp de pierdut, iar fiecare aşa-zisă greşeală adunată de-a lungul vieţii asta m-a învăţat, că va veni clipa în care va trebui să aleg şi nu voi avea timp pentru asta. Deci ce aleg astăzi e bun ales astăzi, ce aleg mâine e bun ales mâine, dar mâine nu există, există numai acum. Ceea ce înseamnă că deşi pot, uneori nu vreau să construiesc ceva fără timp. Dar trebuie, pentru că el a ales să plece. Noi am ales să rămânem.
Mierea cuvintelor tale a umplut golul din mine chiar dacă fereastra mi-era zăvorâtă bine. Te-am auzit şi m-am trezit cu tine-n suflet. Nu pentru o clipă, nu pentru un minut sau pentru o oră. Ştii câtă forţă a trebuit să torn în tăcerea mea pentru ca tu să înţelegi că vin spre tine. N-a fost din parte-mi, ci din locul unde şi tu, şi eu am scris cândva că trebuie să fim părtaşi la dansul de final. E preţioasă această semnătură, căci e numele nostru neştiut, cel dornic să fie rostit. Nu mai privim înapoi, ci ne semănăm seminţe în palme pentru că din ele să răsară ramuri verzi cu care să cuprindem întregul univers. Iubirea noastră este rodul acestor seminţe, o putere fără egal ce-şi trasează singură drum. Am o mână de stele pusă deoparte pentru tine, iubitul meu alb. Şi am dreptul să ţi le dăruiesc. Atingeri de cuvinte tăcute ai pe frunte şi libertatea îţi fulgeră în priviri. Nimic nu-ţi este imposibil, ai verdele pe care ruga mea fierbinte ţi l-a adus în dar, ai basmul copilăriei mele la îndemână şi mă ai pe mine în suflet. Am să te rostesc atunci când verbele vor decide să se revolte şi numai numele vor fi rostite pe pământ. Un nume pe care îl am gravat în minte şi pe care doar inima mea îl ştie. Din întuneric spre lumină vine şi ar fi bine să începi să numeri... Buzele mele te vor rosti curând!
