Sunt ceea ce vreau să fiu, ce aleg să fiu. Şi mi-am lăsat privirea să se potrivească în albastrul cerului liber, mi-am lăsat trupul să-ţi înţeleagă mângâierea prin nevenirea ta şi am primit recompensa de a fi mamă chiar înainte de a fi femeie.
Am ales feminitatea, drept urmare mi-am lăsat părul să se răzvrătească şi să curgă împotriva curentului. Mi-am aruncat hainele, total nepotrivite, ştiu că sunt eu însămi fără ele. Mi-am lăsat lumina să mă îmbrace şi astfel balanţa s-a echilibrat.
Locul în care pot să fiu, locul în care pot să las să iasă la suprafaţă femeia din mine există, nu e o iluzie. Nimeni şi nimic nu-mi poate opri procesul de transformare, e dreptul meu divin. Căluş am purtat o viaţă, de aceea astăzi rostesc dezarticulat cuvinte. Mi-e dor de mine, mi-e dor să fiu eu cea care sunt. M-am mântuit de alb şi obrajii mei s-au colorat. M-am lepădat de negru şi visul meu s-a luminat. Dulcele strugure ce n-a fost atins de ploaia rece a toamnei m-a îmbrăţişat şi parfumul lui a lăsat o amprentă veşnică pe mine. Am să las apa să cureţe ce trebuie curăţat, vântul să scuture ce e de scuturat, soarele să lumineze ce trebuie luminat, aerul să facă ordine prin universul meu interior, iar pe tine, nevenitul meu, te las să fii când nu eşti şi să nu vii când eşti deja aici ca să înţeleg că am redevenit femeie.
