Am păşit în baia de lumină a focului divin din mine. Abia când pieile altor vieţi au fost îndepărtate şi m-am acceptat aşa cum sunt am găsit puterea de a merge mai departe. Am stat în lumină şi am aşteptat să cresc.
Ochii mi s-au deschis când mi-am binecuvântat suferinţa, când mi-am acceptat rănile şi am corectat nedreptatea ce nu-mi oferea echilibru umerilor.
Inima însă a ales deschiderea abia atunci când am rostit adevărul ei cu voce tare. I-am simţit duritatea, umiditatea şi mirosul ei intens de sange sacru l-am perceput. Am stat în lumină până la completa curăţare şi apoi am eliberat razele de soare ce mă hrăneau rămânând pe veci surori. Mi-am spălat trecutul în lumina vieţii şi am lăsat ce-mi prisosea pe mal. M-am tot întrebat de câte ori am murit şi am renăscut în această viaţă, şi am primit răspuns. Am înţeles rostul încercărilor de după trezire, purificarea. Am înţeles rolul demonilor scăpaţi din lanţuri, şlefuirea mea până la esenţă. Am primit îndrumare în clipa în care nu ştiam unde să merg, iar în timpul luptei mi-am dat seama că lumina ce mă călăuzea eram chiar eu. Abia atunci m-am vindecat.
