Dar în mijloc de suflet un zâmbet trece prin travaliu. În mijloc de suflet lumina trăieşte intens şi chinul ei îndepărtează impurităţile.
Mi-am scos chipul, îl privesc uimită să descopăr cum mi se scurge toamna prin pleoape şi nu pot să nu mă întreb ce s-a întâmplat cu mine. Mă tot întreb de ce m-am pierdut şi de ce regăsirea mi-e interzisă. De ce mă simt clepsidră şi timpul mă foloseşte ca motiv pentru trecerea lui prin minte şi suflet. Vin oameni de departe pentru dreptate şi ei ştiu că viaţa este o luptă pentru suflet. Şi nu mă pot mişca, şi nu mai pot înţelege faptele lor, şi nu mai pot spera la libertate-mi. Şi poate că pelinul mâinilor mele va redeveni cheie. Poate că de aceea am uitat să privesc apa ce nu ştiu de ce nu vrea să mă cureţe. Trepte mă zbat să urc căci mi-e dor de acasă şi răspuns nu am.
