Spate în spate. Aşa am luptat întotdeauna. Aşa am stat de-a lungul veacurilor ce au trecut peste noi. Când mi-a fost greu ai fost mereu în umbră, sprijinindu-mă, apărându-mă, spunându-mi că eu sunt. Când ţi s-au aşternut obstacole în faţa te-am sprijinit la fiecare trecere şi m-am rugat pentru tine, cu tine, spunându-ţi că eşti tu. Mă privesc prin ochii tăi şi văd un cal alb mai liber ca oricând. Te zăreşti în ochii mei, liberă luptătoare a iubirii. În pădurea liberă din care ne luăm puterea e lună plină iar. Zăresc cu sufletul Poiana Pietrelor Albe ce ne-a chemat la ea şi ne-a dezvăluit trădarea. În cea mai adâncă dintre fântâni am căzut atunci şi nu ai reuşit să mă prinzi. Acel drum al meu s-a oprit atunci. Acel drum al tău a fost oprit la rândul lui. Au urmat altele, dar povestea ne-a rămas pe buze până la eliberare. Până astăzi, acum. Sunt iar în Pădurea mea, iar Tatăl meu mi-a spus la venire adevărul. M-a primit cu tine, m-a primit cu el şi apoi, după sfârşitul unui vis am redevenit eu însămi. Eram spate în spate cu tine. Iar. Ca întotdeauna. Aşa ne-a învăţat Marele Preot să luptăm. Doar că acum ai reuşit să mă prinzi de mână la timp. Şi m-am trezit!
