Libertate

S-a îndreptat copacul care sunt, căci ploaia binecuvântată i-a sărutat rădăcinile, iar libertatea mea şi-a prins mâinile în coama calului tânăr ce fugea mai repede ca vântul prin câmpie. S-a ridicat vălul pe care nimeni nu îndrăznise să picteze vreodată, de negru ce era, şi ochii mei s-au limpezit. Nările fremătânde ale armăsarului ce mă ducea departe de ceea ce niciodată nu am fost scoteau un abur cald ce îmi purta de grijă. Soarele apunea în clipa în care copitele fără de potcoave atingeau tărâmul fără de lacrimi. S-au înţeles pe drum perfect libertatea mea şi supremul spirit ce-şi cunoştea menirea. Fluturi înmuiaţi în lumină corectau trecerea noastră şi visul meu trecea de la astăzi la mâine, dăruindu-mi seminţe de speranţă pentru mai târziu.
Nedrepte tabieturi de nedrepte forme de lut destul de ars prin cuptorul vieţii obturaseră o cale scrisă pentru mine, de aceea îndepărtarea mea a fost atât de aşteptată. Nimic nu ar fi reuşit să împiedice o lume să se nască şi nimic nu mă mai poate împiedica să mă împlinesc. Cuvinte grele aruncate peste umăr rămân în locul unde au căzut, căci nu am găsit de cuviinţă să le ridic. Din ceea ce sunt am luat doar ceea ce nu era greu de dus şi poate de aceea nu mai am dureri de spate. Am toate faţetele şlefuite şi am descoperit ce far călăuzitor este diamantul numit sufletul meu. I-am cerut iertare de ziua Iertării, cea mai frumoasă dintre câte există pe pământ, şi darul lui pentru mine a fost libertatea. Am rămas în lumina răsăritului şi marea mi-a şters numele de pe nisip. Eram lumină şi eram parte din ea. Eu eram însăşi libertatea mea.