Am început să cred în mine

De astăzi am început să cred în mine. Soarta mea s-a despletit la cea dintâi ploaie de toamnă şi ca să găsesc curajul a trebuit să trec prin teamă. Ca să învăţ iubirea am trecut prin ură, ca să mă descopăr a trebuit să uit mai întâi de mine. Mă micşorasem într-o altă toamnă şi a trebuit să învăţ din căderile ei de frunze. M-am albăstrit în clipe grele, am adormit în braţe de jivină pândind o clipă vie ce-şi recunoştea înrudirea cu mine.
Am fost pradă umbrelor, uneori mi-au îngheţat rădăcinile, dar cel mai dureros a fost când ochii mi-au rămas pironiţi în gol. Mi-am luat adevărul la palme şi încet şi-a venit în simţiri. Apoi, încet, pleoapa mea n-a vrut să mai cadă, mintea mea a refuzat să mai înţeleagă şi inima mea s-a vrut în sfârşit ascultată. Paşii mei merg drept de astăzi, de când am început să cred în mine, iar vălul propriilor mâini mi s-a luat de pe ochi.