Când cea dintâi durere din această viaţă se va zbate să iasă la lumină, căci uitarea se aşterne peste ea, voi rupe cu dinţii săgeata-i otrăvită şi voi asupri veninul cu vindecarea adusă de sărutul tău. Când mâna mea va desluşi slovele înscrise în inima ta învăţându-ţi alfabetul, rana pietrei din inelul sfânt al iubirii va pleca într-o lungă călătorie. Îmi va rămâne puterea, îmi voi păstra şi visul şi cred că şi speranţa va încolţi cercei vii la urechile mele.
Când cea din urmă toamnă va rămâne fără frunze, pescarii vor uita să-şi lege bărcile de ţărm, voi lăsa zborul meu albastru să curgă prin venele tale.
