Un fir de roşu mi se desprinde din rochia pe care fluturii au visat-o pentru mine şi, ca să-mi desluşesc întunecările, încerc să mă ţin de el. Simt trecătoare risipiri de albastru, simt vârf de lance undeva în piept, simt roua vieţii pe picioare încă şi simt îngheţul ce urmează a veni. Şi toţi se tem de picăturile de ploaie, şi încă şi mai mulţi se tem de fulgii albi. Am murit, ştiu bine asta. Cântecul inimii mele m-a readus aici, Astăzi, Acum. Mi-e clară călăuzirea, mi-e clar că drumul curge numai într-un sens. Se tot deşiră rochia visată, dar ştiu că voi rămâne eu, aşa cum sunt. Şi simt că se deşiră şi legătura ce mă ţine, căci lecţia e învăţată.
