Copac fiind, e greu să gândesc cum gândesc toţi. Iubindu-te, ştiu că nu poate fi o iubire la fel ca a celorlalţi, ci una altfel.Din nisipul dezlănţuit de furtuna întâlnirii noastre, sufletul meu s-a înălţat până la cea mai aprinsă creangă. Din sângele ei m-am regăsit pe mine. În lumina ta am început să fiu şi ştiu de la tine că într-o zi lumea va primi iubirea pe care sufletul meu i-o poartă.
Apari şi nu eşti. Dispari, dar eşti real. Nimicul m-a ales să înţeleg pădurea şi copacul care sunt şi-a păstrat roşul pentru revenirea ta.
Am învăţat să ştiu, dar nu vreau să ştiu ce nu e de ştiut încă.
Miros crengile mele a libertate, a râu plin de mâl şi a plesnire de mugur. Tu singur miroşi a lacrimi de struguri şi a inima mea.
