Spate în spate

Trec prin aceiaşi spini prin care am trecut cândva. Am recunoscut gustul unuia dintre ei şi i-am recunoscut rădăcinile adânci. Sigur este doar faptul că cicatricele mele sunt mai albe ca zăpada şi spinii nu mai pot pătrunde în adânc. Mâinile mele ferfeniţite însă încearcă atingeri, dar nu mai reuşesc să aducă alinare. Sufletul meu prea ars de seceta  încearcă să ajute, dar nu mai găseşte puterea de a merge mai departe. Mă văd plutind pe apă sfântă, te văd luptând pentru mine. Mă văd apărând o credinţă, iubirea. Te văd acceptând să cauţi cât e necesar. Atât cât trebuie ca să mă împlineşti. Şi în toată această luptă, în tot vacarmul asurzitor, de pe faţa lui zâmbetul dispare pas cu pas. E o limpezime sfântă în ochii tăi, acoperit de lumina noastră cum eşti, e o clipă nepreţuită în toată această aşteptare a ta şi răsărit al meu. Am căzut odinioară, dar astăzi armura ta îmi dă putere. Spate în spate, umăr lângă umăr, prin ploaia neizbânzii de atunci răzbim chiar dacă aripile mai sunt pe jumătate. O aripă tu şi o aripă eu.