marți, 27 septembrie 2011

Marele albastru

Mă simt o pată de albastru ce se tot întinde. Şi simt că nu vreau să mai tac pentru că am multe de spus şi de dăruit.  
Zâmbesc pentru că mâine se va întâmpla tot ce am ocolit astăzi. Fiecare mister ascunde un adevăr, deci zâmbesc şi astfel sunt pregătită pentru astăzi. Voi fi eu însămi. Cea mai bună alegere, iar EL a ştiut mereu că voi înţelege. De aceea m-a creat pată de albastru, să înmoi fiare ce par dure, dar blânde în mâinile celui care se contopeşte odată cu ele. Cred tot ceea ce altora li se pare ireal şi simt tot ceea ce le este interzis să simtă. Unii se ceartă cu lumina şi stau pe întuneric, alţii se lasă prinşi în nebunia neştiinţei. Am învăţat să simt şi să ştiu, am învăţat să fiu eu, căci ceea ce-mi doresc este mai mult decât ceea ce scriu. Marele albastru a venit când trebuia, a dispărut când trebuia şi este când nu este, deci există.