Te aud. Vii incet spre izvorul viu al iubirii, la fel cum vin si eu. I-am auzit si ti-am auzit chemarea. Mi-e atat de dor de pasii tai incat inchid ochii si incerc sa aud mai bine. In padurea izvorului nostru viu ai intrat inaintea mea, ai stat ascuns o vreme pana ti-am simtit vibratia si acum stii ca vin. A fost nevoie sa ma curete iarna, dragul meu, sa ma vindece de raul dinainte, ca sa pot face saltul pana la tine. Cum as fi putut zbura fara aripa uitata la tine? Cum as fi reusit sa fiu eu insami daca nu ti-as fi auzit glasul? Ti-am luat urma din cea a cerbului ce s-a adapat la rasaritul soarelui. Am sa ajung la tine si soarele ne va inconjura cu ultimele lui raze. Aura lui ne va veghea intreaga noapte si stiu ca mana ta-mi va sterge ultimele lacrimi. Mi-am pastrat bucuriile de ieri, am acceptat lectiile si in bratele tale strangi femeia de astazi, cea care sunt astazi, acum. Mi-am simtit lipsa si-ti multumesc ca mi-ai adus aminte cine sunt. Tu esti cel care esti si ochii mei iti rostesc ce stiai ca vei auzi de la ei. Mi-e aripa intreaga iar, la fel si-a ta, si de abia acum, plini de iubire si luminand putem sa atingem adevarul. Suntem centrul pamantului, in echilibru perfect, destin implinit si in dimensiunea deschisa noua pasim. Soarele a apus pe fiintele noastre, iar puterea lui ne-a ajutat sa ne ridicam acum si astfel rasarim pe cerul noii lumi. Ce lumina e, vezi si tu...
