Ploua cu lacrimile mele!
Nu-ti lua umbrela! Nu-ti foloseste la nimic!
Nu vei fi aparat, te vor atinge si te vor uda pana la piele.
E tacere in jurul meu.
Atat de multa incat unii pot asurzi de la ea.
Te-am crezut o vreme, da.
Acum insa toate cuvintele tale nu mai au rost.
Si-au pierdut sensul, esenta si carnea.
Au ramas schelete de cuvinte.
Nu plang pentru ca ai mintit, nu. Stiam demult.
Nu plang pentru ca stiai ca nu aveam de unde sa cunosc regulile jocului tau, reguli care se schimbau la fiecare pas, ci pentru ca am acceptat sa intru in el.
Nu plang pentru ca mi-ai cotrobait prin toate colturile sufletului si ai stiut cum sunt pe dinafara si pe dinauntru, ci pentru ca desi stiam ti-am daruit intelegerea mea.
Nu plang pentru motivele pentru care ar trebui sa las lacrimile mele sa cada, ci pentru ca ai ales sa ranesti.
Ai ales sentimente pe care oricine le alege cand nu poate mai mult de atat.
Ai ales altceva decat credeam ca poti alege. Nu, dezamagirea mea nu vine de la tine.
Dezamagirea vine din faptul ca ai crezut ca poti invinge astfel. Din faptul ca traiesti intr-o lume inexistenta.
Mi-ai vandut un vis frumos, din pacate m-a costat mult...lacrimile mele toate... si nimic nu te va spala de sarea lor... Nimic nu te va putea ajuta sa le platesti. Toti banii din lume nu-ti folosesc la nimic. Cuvinte nu mai ai deja, sunt schelete precum spuneam... Asa ca mai bine arunca umbrela si lasa-te spalat de lacrimile mele, e singurul mod in care inca mai poti fi iertat...
