Micile tale minciuni mi-au muscat mainile si degeaba incerc sa ascund tremurul lor. Esti de atat de multa vreme invizibil incat nici anotimpurile nu mai sunt ce au fost. Cateodata golita sunt de ganduri, cateodata ucisa sunt de indiferenta ta, insa icoana dinlauntru ma trezeste la viata si-mi daruieste clipe nezidite. Imi bat viata cat e calda inca si astfel mi-am luat liber sa traiesc. Deci, ramai invizibil, croieste-ti limbaje adecvate fiecarei iluzii cu care timpul tau se trece.
Aleg sa respir, sa merg cat mai departe de tine, sa-mi las mintea sa iasa din toropeala si sa inteleg adevarul, desi il cunosteam demult.
Masor zapada cazuta cu degete de copil si ma simt generoasa.
Il las pe omul de zapada sa prinda viata si din zambetele mele sa-si construiasca scara spre infinit. Am inca visuri legate de maini, dar nu ma opresc la jumatatea drumului. In cele vazute si in plina lumina pasesc, iar rochia mi-e lipita de trup si lasa in urma ei dulci imbratisari de care n-ai avut parte niciodata. Pamantul musteste de lacrimile pe care le-am limpezit pentru tine, am vazut alte femei spalandu-si rufele in paraul ce a izvorat la rasarit de sufletul meu. Se pare ca durerea mea le albeste si le elibereaza de secrete. Tu ai plecat din tine si ai lasat pelinul sa creasca la poarta casei tale. Poate acum e cald acolo unde esti, insa va veni si momentul in care vei pasi pe langa cararea pe care o stapanesti. Atunci radacinile iernii te vor prinde si vei simti frigul noptilor fara de mine. Vei sufla in palme sa te incalzesti si vei descoperi ca mi-ai pierdut sufletul si inima pe drum. Vei ravni atunci la tot ce nu mai este al tau, vei simti atingeri refuzate, vei auzi chemari fara de numele tau. Tarziu a fost la inceput de dans, cand se coceau minciunile la soare, si infinita asteptare a ceva ce stiam ca niciodata n-o sa vina m-a trezit la viata. La prima zapada mi-am revenit in fire si alunecarea-mi pe gheata propriilor lacrimi mi-a deschis calea spre lumina. Iti multumesc ca n-ai venit! Am invatat sa fiu eu insami si sa ma iubesc. Am invatat ca eu aleg, eu decid ce drum strabat. Ma ratacisem, ce e drept, si-n acea furtuna mi-am gasit inima si sufletul pe jos. Atunci am inteles. Le-am frecat cu zapada readucandu-le la viata. Asteptarea mi-a inchis ranile vechi si mi le-a vindecat. Cu o naframa alba imi sterg mainile de zapada si asez apoi in fereastra lumanarea credintei, calauza pentru cei ce ratacesc inca... Eu mi-am gasit calea atunci mi-am cules sufletul de pe pamantul acoperit cu zapada...
