joi, 23 decembrie 2010

Implinire

Sunt la jumatatea puntii dintre noi. Mi-a fost durerea far calauzitor, dar am lasat-o la marginea drumului, de acum ii va calauzi pe altii. M-am descoperit puternica in tine. Ochii tai ma privesc asa cum mi-a spus inima in amintirea mea din viitor. Radacini din lumea de deasupra imi ating mainile, apoi imi dau seama ca sunt bratele tale, inconjurandu-ma a veghe. S-a implinit gandul de iubire trimis din viitor, iar focul dintre focuri arde dornic sa ne apere de potrivnici. Harul acesta a meritat cautarile de sine, de aceea astazi pot sa spun ca fericita sunt ca nu mai dorm fara de tine in gandul meu, la fel cum faci si tu, iubitul meu alb. Din  colturile inimii mele te recompun, bucata cu bucata, asa cum te-am gasit in fiecare chip intalnit in calea mea de lut. In ceasul serii in care muntii i-ai adus aproape pentru mine ti-am mangaiat sufletul pe care mi l-am adus iarasi acasa. Eram doar noi in noaptea ce ne-a legat cu sangele lunii pline si atunci lanturile ni s-au rupt. In plina libertate ne-am iubit sub cerul luminat de stele si noua dimensiuni am atins impreuna. Chiar de paream nebuni in ochii lumii pentru ca ne ascundeam de ganduri rele, ne-am asumat ploaia de lumina si am uitat intaia data de griji. Ne-am scaldat unul in ochii altuia si ne-am implinit menirea inflorind dorinta dinlauntrul nostru. Te iubesc, iubitul meu alb!, ti-am soptit... Te iubesc, iubita mea alba!, mi-ai spus si implinirea ne-a implinit implinindu-ne....