Este tarziu in noapte si gandurile-mi toate sunt la tine. Tu-mi esti alaturi si afara ninge asa cum am auzit ca se intampla numai in povesti. Dar si tu esti povestea mea, iubitul meu mai alb decat zapada, la fel cum si eu iti sunt poveste stiuta din strabuni. Ninge la fel ca atunci, iti mai aduci aminte si iarasi nu mai pot pleca de langa tine. Nu mi se potriveste un alt loc, stii bine, langa mana ta se simte libera si mana mea. Si locul tau e langa mine, caci am ales si ai ales. Stiu ca stii de atat de multa vreme ca tu ai fost cel dintai ce s-a trezit, cel dintai ai fost si atunci cand ai stiut ca eu sunt steaua ta de sus. E sfanta noaptea aceasta, cand ne-am rostuit caldura palmelor si privirea ta atat de plina de lumina nu-mi spune decat ce binecuvantati suntem ca am uitat de griji si de tot ce ne-a durut pana la regasire. Ne-am redat iubirea, ne-am readus aminte viata, ne-am uitat de temeri. M-ai cerut cerului de atat de multe ori incat el intr-o zi m-a nins si astfel peste tine iubirea a asternut zapezi si tacerea mea ti-a calit viata in foc si ti-a insemnat-o pentru vesnicie. Porti numele meu la tine in suflet si pe al tau il am insemnat cu litere de foc in inima si stralucim pe cer in fiecare noapte fara sa ne temem de ceva caci mana ta o simt langa a mea. Ne confunda unul cu altul si zorii diminetii, si zapada asternuta din belsug ne apara de nebunia vietii de dincolo de Padurea ce ne-a primit cu bratele deschise. Tot ce simt imi citesti in privire ca si cum stii pe de rost alfabetul lacrimilor ce au curs de dorul tau atatea vieti. M-am tot simtit privita de ochii tai si am stiut ca stii, insa numai atunci cand Padurea m-a lasat sa apun o data cu soarele in centrul Cercului de Foc mana ta ai intins-o catre mine. Pana atunci nu ma trezisem si nu ma inaltasem suficient sa te pot cuprinde intreg la mine in gand. Ce dulce lumina a Lunii mi-a atins fiinta o data cu mainile tale! Ce calma implinire ne-a adus rasaritul! Desi se scurge tot mai repede timpul din clepsidra, tot ne-a ramas ce n-am trait pana acum. Sunt fire albe de nisip si in buzunarul inimii le pastrez ca sa reusim sa ne iubim asa cum ne-a fost scris si asa cum ne-am ales atunci cand spre pamant am inteles ca suntem la rand sa cadem arzand. Si te iubesc asa cum se retrage izvorul noptii in munte, te iubesc asa cum arde focul, te iubesc si ti-am adus aminte de tot ce ai uitat si ai sperat... E cald la mine in palme, de la tine, si vreau sa uiti vreodata sa mai pleci, de fapt nici nu ai unde caci numai langa mine ti-e dat sa poti ramane pe poteci. Si cad fulgii de nea peste catunul nostru, se umple lumea noastra de povesti mai albe ca oricand si nici o umbra nu indrazneste sa se atinga de luminile ceresti. Mainile tale deseneaza pe trupul meu culori de neinvins si zborul inapoi ti-l dau, iubitul meu alb...
