Ii simtisem chemarea ei si am atins-o cu privirea. Intr-o clipa, padurea aburind de nea si dor mi-a deschis portile si mi-am afundat picioarele in ce simteam albastru. Linistea ochilor ei adanci mi-a cuprins fiinta si iarna m-a imbratisat caci era menirea ei sa o faca.
M-am lasat imbratisata de ea si pecetile mi-au fost scoase una cate una. Din ce purtam pe umeri greu, ce am adunat de-a lungul a cateva vieti, pe toate mi le-a luat iarna cu ea cand mi-a dat drumul din cetoasa imbratisare. M-a curatat si atat de usoara m-am simtit incat nici nu mai atingeam pamantul cand paseam, pluteam... Ce rani aveam! Acum au disparut. Ce brazde adanci de crunta suferinta! Am numai neted in inima.
Ce incrucisari de linii frante in palme! Palmele mele au linia vietii dreapta. Astfel curatata traiesc acum. Am uitat trecutul si nu vreau sa cunosc viitorul. Experimentez si sunt atat de recunoscatoare pentru ce ma provoaca sa arat schimbarea. Nu mai accept otrava Suferintei in viata mea. O las sa treaca si stiu ca nimic nu mai poate fi la fel. Daca nu as accepta provocarile cum as putea sa aflu daca am evoluat? Nu mai sunt demult in iad, caci m-am trezit din vis. Cea mai simpla cale de a fi eu insami este aceea de a ma bucura de tot ce traiesc, iar aceasta se numeste fericire... Da, cel mai greu mi-a fost sa ma las de Suferinta.... Dar a meritat...
