Priveste-ma, luna, sunt liber pentru ca asa am ales!
In mijlocul pamantului am radacinile, dar sunt liber.
Sunt in oglinda pentru ca traiesc in adancuri si respir privind cerul.
Cat de lungi imi sunt crengile, la fel imi sunt si radacinile.
In aceste lumi paralele traiesc si sunt liber.
Unii cred ca dorm cand ma acopera zapada, dar in indepartata lume dinlauntru ma plimb pe malul marii albastre si uneori alerg dupa o stea frumoasa.
Si cand e furtuna acolo, izbucnesc in fabuloase flori uimind primavara cu delicata lor atingere.
Nu ma plictisesc niciodata, desi unii mi-au spus ca mint.
Cum as putea cand am atatea de facut, cand am atatea de vazut si de inteles?!
Astazi, luna, chiar astazi am intalnit o fata care picta foc pe cerul instelat. Era frumoasa, am privit-o indeaproape, iar pielea ei alba m-a nins si mi-a placut. Asa ca priveste-ma, luna, luminez!
In jurul meu sunt petale din iubirea ei si cum sa nu o iubesc la randu-mi?! Am devenit nemuritori astfel, caci iubirea tot alegere e. Dar stii, luna, oamenii gresesc. Ei cred ca a iubi inseamna sa tii cu forta pe cineva alaturi, uita ca sunt spirite libere. Nu ai drept asupra nimanui, se stie. Stii si tu asta prea bine! Si totusi, oamenii nu daruiesc fara sa astepte ceva in schimb, ei nu si-au invatat lectia, din pacate. Menire am sa-i ajut sa inteleaga adevarul libertatii si al iubirii... Am sa o rog Mama Pamant sa-mi dea o dezlegare si astfel radacinile sa mi le port pe umar pentru o vreme, vietuind printre muritori. Trezirea lor e importanta! Mama Pamant are nevoie de ea. Deci, luna, nu te mira de ma vei vedea pe crestele inalte, pe malul marii sau la vreunul dintre poli! Am o menire si trebuie sa o duc la bun sfarsit. Alegerea a fost a mea... Libertatea mea sunt eu insumi...
