Un Lup astepta in aceasta umbra de multa vreme, nu singur ce-i drept. Avea si-o alta ruda de sange ce-l ajuta in misiunea pe care nu se stie cine i-o incredintase. Isi pierduse intr-o incaierare si soata, si puii si de atunci tacea in padure, dar vorbea in afara ei.
Vietuia cu straja pusa si nu manca nimic cu voia lui. Isi biruise trupul si privea neincetat la marginea padurii, ca si cum astepta sa gaseasca sau sa puna laba pe ceva de pret.
Singuraticul Lup nu mai stia ce-i haita, desi vietuitoarele padurii l-au vazut de multe ori dand acesteia tarcoale, ca si cum raport ar fi dat celui ce-o conducea. Dar certitudine nu exista, doar banuieli. De la acea clipa tragica in care isi pierduse credinta, Lupul deveni invizibil si nimeni nu putea sa jure ca i-a intalnit privirea. Zvonuri erau impanzite de vulpea cea sireata, care incercase sa-i atina calea o data. Il ademenise cu coada ei stufoasa pe Singuraticul Lup, dar nici acum nu poate jura suratelor ca stie cum arata cel care-i bantuie visele de atunci. Caci el a refuzat-o. Si l-a urat pentru refuz. De la ea au plecat nenumarate barfe si padurea vuia. Nebunia vulpii l-a intaratat pe Lup si din umbra acesta o musca din cand in cand, fara sa-si faca simtita prezenta. Vulpea nu putea rosti cu adevarat cine o musca, dar banuia ca este el. In acest dans al banuielilor se straduia Lupul sa traiasca si-i reusea destul de bine... Pana intr-o zi, cand in padure o alba faptura de lumina, curata si mai sincera ca izvorul din care curge noaptea Luna, intra din intamplare sa caute ierburi vindecatoare pentru suflete ranite.
Lumina ei il atrase, dar Lupul ramase in umbra, la fel si ruda de sange ce veghea la pacea si misiunea lui.
Pasea ca pe carbuni incinsi in urma ei si se gandea ca prada venise la momentul potrivit pentru jertfa de la miezul noptii pentru Stalpul de Foc.
Fata respira aerul libertatii, dupa ce soarta o harazise cu incercate lupte cu intunericul. Castigase de fiecare data... Nu singura, caci purta armura unui arhanghel pe sub rochia albastra. O data spatele i-a fost atins de focul unui demon cu care se luptase trei saptamani, avea un semn pe partea dreapta si inca rana supura de la acea lovitura. Sufletele slabe nu infrunta niciodata moartea caci iubesc prea mult viata, insa taria altora e dovedita de forta cu care izbesc in viata s-o readuca in simtiri.Din aluatul acesta era croit sufletul fetei si o mie de ingeri vegheau pe partea ei dreapta, iar alta mie in partea stanga. Toti erau trimisi de rugaciunile celor pe care fata ii vindecase.
Ultima data i-a dat zile libere mortii, salvand un vanzator de vise colorate. I-a dat cel mai frumos dintre vise ca amintire si fata il purta legat la gat. Cand cerul ramanea fara de culoare o ruga sa-i imprumute visul si astfel curcubeul aparea spre fericirea celor cu inima curata.
Lupul singuratic o invita la dans in plina poiana pe fata ce aduna plante si care nu se sperie la vederea lui.
- Sa dansam? Aici, acum? De ce?
- Mi-esti draga!, spuse mieros Lupul.
- Dintr-o data? Dar nu stii cine sunt? Nu stii de unde vin si nici ce fac? Cum sa-ti fiu draga? Si totusi cine esti?, raspunse fata, vizibil revoltata.
- Ei, poate floarea ce-ti daruiesc acum iti va aduce zambetul pe buze, veni raspunsul Lupului, subtila incercare de a atrage fata in capcana pregatita cu mintea limpede. Caci Lupul judeca perfect fiecare miscare a sa si nu intra intr-un joc daca nu stia ca el castiga intotdeauna.
- Cum asa? Dar nu ai cu cine sa dansezi? De ce esti singur?
Aici, Lupul incepu o lunga istorisire a tragicei sale povesti de viata, despre cum ramase singur, despre incercarea de a-si reface viata langa o Lupoaica mult mai in varsta decat el si despre asa-zisa parasire a acesteia. Indiferent de cum ai fi privit povestea, compatimirea era singura solutie.
Gandind ce suferinta indurase Lupul, fetei i se topi imediat inima si se ruga pentru acesta si ceru permisiunea ingerilor sa-l vindece de rana facuta in dreptul inimii... Orbita de nefericirea acestuia, nu vazu ca ingerii nu-i oferira nici un raspuns, iar tacerea lor ar fi fost de ajuns pentru ca ea sa inteleaga. Totusi, neatentia ei a fost in mod miraculos speculata de Lupul singuratic si astfel ciudatul dans dintre cei doi incepu. El se ferea de ochii ei, se ascundea sub masti de diferite culori, iar la fiecare miscare ea vedea o alta fata. Chipul lui ii aparea cand intr-un fel, cand in altul... Nu ar fi reusit vreodata sa-l recompuna din multimea de masti pe care el le folosea.
ea avea aceeasi rochie albastra si parul care-i flutura in vant, iar zambetul ii lumina obrajii pe care dansul ii innobilase inrosindu-i usor. Se indragostea de Lup, nici acestuia nu-i venea usor sa o minta, dar avea de indeplinit o misiune si nimic nu-l putea opri, nici macar ea. Dansul lor dura de ceva vreme, discutiile deveneau serioase, iar in nebunia momentului Lupul ii promise fetei ca o va lua de nevasta. Aceasta zambi politicos, stiind ca nu-si poate vinde niciodata libertatea castigata cu un pret imens. Rosti un da timid, iar el se linisti.
Un nor mai negru ca taciunele se ivi la orizont, iar Lupul ciuli urechile devenind nelinistit. Trebuia sa plece. Haita se apropia si nu avea voie sa fie vazut. Astfel ii promise ca se va intoarce si o ruga fierbinte sa-l astepte. Neprevazute necazuri aparusera in familie si prezenta lui era imperios necesara. Sensibila la tot ce insemna familie, fata incuviinta si-i promise ca-l va astepta tacuta, in iubire si incredere, dublate de credinta.
Lupul isi lua talpasita si pleca pe un drum de-a carui existenta fata nu stia. Animalele venira langa ea sa o ajute sa-si culeaga in continuare plantele vindecatoare, caci misiunea ei era mai clara decat a lui. Si aricii, si veveritele, si melcii, si bufnita inteleapta si pasarile ce stateau pe umarul ei au inceput sa-i spuna despre Lup, dar ea tacea desi auzea perfect cine e si ce hram poarta acesta. Il iubea, nu credea ca el poate fi altfel decat inima ei il vedea.
Din umbra Lupul veghea, la fel si ruda lui de sange... ca si cum erau unul si acelasi personaj. Stiind totul unul despre altul, cunoscand totul si impartind totul. Chiar si prada...
Iubirea fetei il uimea. Increderea ei il coplesea. Credinta ei il lasa fara aer.
Incet, trecura zilele, la fel si lunile si anotimpurile incepusa se se amestece in padurea fermecata. Ploua cu soare in plina iarna, vibra iarba sub turturii grei, norii alergau pe cerul fierbinte in timp ce albinele se straduiau sa tina pasul cu florile.
Asteptarea-i era tot mai grea fetei, iar de la Lupul singuratic nici o veste...
Tristea ii umple sufletul, dar niciodata nu arata durerea ce-o fulgera, nimeni nu putea intelege risipa ei de iubire pentru Lup. Fructele amarui, plantele ei miraculoase salvasera nenumarate alte inimi si iubiri, numai a ei ramase in amaraciunea pe care Lupul singuratic i-o oferise din plin.
Acesta se indepartase lasand-o in padure, singura. Dar nu se asteptase ca fata sa stea mai dreapta ca oricand. Nu se asteptase ca ea sa razbata intunericul padurii fara teama, fara gres. Nu se asteptase ca intreaga fire a padurii sa o ajute si sa o sustina... Chiar spiridusii, si elfii, si morocanosii copaci vechi ai padurii, cu totii o vegheau. Ea le vindecase ranile si ii iubea cu toata fiinta ei. Iar sustinerea aceasta Lupul nu o mai vazuse. Apoi, intelese ca planul era sortit pierii, caci fata era mult prea buna...
Insa haita era hotarata sa o sacrifice...Si ...
In timpul celei mai crunte dintre ierni, cu viscole de nepatruns, cu fulgi aspri ce rupeau din piele, cu gheata alunecoasa si pragmatica pe care demonii albi se invarteau dezlantuiti, fata porni sa duca un leac bunicii unui ursulet bolnav. Nimic din arsenalul iernii nu o speria si drumul ei curgea nestingherit....
Intra in culcusul cald al bunicii si cu iubire nemasurata, fata ingriji micul bolnav. Veghe la capataiul lui o vreme pana observa efectul plantelor ei. Apoi, pentru ca mai avea si alte leacuri de pregatit pleca spre casa.
Se lasase intunericul si fata pasea incet si cu atentie. Dar gandurile ii erau departe, spre Lupul ce-i avea inima in grija. Nici nu vazu ca este inconjurata de haita ce o asteptase afara. Se strangeau ca un lat in jurul ei. Chiar in mijlocul poienii, fata se opri... Privind in jur vazu ochi fiorosi ce o priveau gata de atac. Urlete cumplite razbateau printre rafalele viscolului, dar fata ramase la fel de dreapta. O lupoaica ii prinse vesmantul cu coltii si i-l rupse, dar fata nici nu se clinti. Un altul ii musca mana, dar ea nu se apara. Urletele ajunsera la urechea Lupului singuratic si acesta tresari inciudat. Haita ataca. Alerga intr-acolo, dar cand vazu prada inima i se opri de durere. Era cea careia-i jurase iubire, era cea care-l iubea necontenit de atat de multa vreme... De ce nu se apara? De ce nu cerea indurare?
Ce se intampla?
Se arunca in mijlocul poienii si coltii si-i ranji spre lupii tineri care nu-l cunosteau. Acestia se oprira pentru cateva clipe, dar nu aveau motive sa se opreasca. El era unul, ei erau o suta. Fata ridica mainile in semn de rugaciune spre cer si in aceeasi clipa lumina neobisnuita aparuta candva in mijlocul poienii o inconjura. nenumarati ingeri coborau spre a o apara de haita, iar vara deveni stapana pe data topind totul in jur. Lupul ramase in fata fetei, langa ea, aparand-o. Iar haita, dezorientata nu mai vedea nimic decat lumina din mijlocul poienii. Nu se vedeau nici fata, nici Lupul singuratic. Disparusera...
Fugind, haita innebuni padurea cu urletele ei. Pierduse prada buna si furia li se dezlantui. Nici o fiinta nu iesea in astfel de clipe din case. Cu totii asteptau sa treaca iarna, dar aceasta isi continua misiunea de curatare incet, dar sigur.
Lupul singuratic nu intelegea de ce confratii lui se oprisera din atac. Nu stia ca el si fata erau invizibili in ochii celorlalti. Un inger se desprinse dintre cei ce vegheau asupra fetei si-i intinse judecata dreapta a Cerului. Lupul intelese ce se intampla si primi cu capul plecat sentinta. Stia ca gresise, dar era prea tarziu acum...
Si totusi, simti pe umar o caldura pe care o stia. Mana ei il atingea delicat. O lacrima cazu din ochii lui. O iubea de atat de multa vreme, dar nu putea sa recunoasca. Abia acum IUBIREA cucerise si ultimul colt al inimii lui. neconditionat, fara restrictii, nici prejudecati... intelegea ca adevarata iubire e altfel decat stia el... Si se arunca la picioarele ei. Fata il prinse in brate, iertandu-i uitarea si dispretul vremii de demult.
Il saruta si-i darui un gand bun... Poiana era acum ridicata la lumina, la vibratia potrivita, iar Mama Pamant multumi fetei pentru ca-si implinise destinull, multumi LUI pentru ca alesese un suflet potrivit pentru misiune. Iubirea daruita ajutase la marea trecere si ingerii zambeau...
