E campul plin de ingeri ce au cazut pentru lumina, dar pierderile sunt mult mai insemnate de cealalta parte.
Franturi de paradis raman in urma bataliei.
De pe pamant putini sunt cei alesi sa vada, si mai putini cei alesi sa lupte. Nu este la indemana oricui curajul de a zbura mai sus decat ii e menirea si mult mai jos decat ii este pacatul cel mai crunt.
In aceste fabuloase vremuri de restriste, un inger pamantean cu aripi mai albe ca zapada ce a inceput sa se astearna isi incepu urcusul catre marea batalie.
Ii era scris sa fie acolo, printre EI.
Indelungata-i suferinta ii netezise drumul spre tabara luminii. De cand se stia daruise iubire celor din jur, dusman sau prieten, cunostinta sau ruda de sange, iubit sau potrivnic... Semintele ei generoase prinsesera forme frumoase acolo unde rodisera, iar El era multumit de credinta cu care-L slujise, de aceea aripile pe care suferinta i le retezase crescura intr-o zi cat altora in sapte.
Ea le privi si-si spuse ca nu va mai spune niciodata ca nu mai crede in minuni, ca nu mai crede in zbor sau in iubire...
Cand focul dumnezeiesc o chema la lupta pleca fara sa puna prea multe intrebari.
In adancul inimii stia ca va fi supusa incercarilor, dar inima ii era curata si nu cauta nimic din ce nu ar fi putut da la randul ei.
Urca subtila carare pe care muntele i-o revelase. Padurea era cand rosie, cand albastra, cand verde, cand violeta... Gandurile ei erau curate, iar pietrele de pe marginea cararii prindeau la fiecare pas al ei glas rostind cu voce tare ce ei ii trecea prin minte. Astfel, inima ei curata era cunoscuta, iar prima incercare fu depasita.
Mergea de multa vreme pe cararea ascunsa in inima muntelui, iar copacii aveau forme din ce in ce mai aiurite, cate o frunza-i atingea fruntea pe care boabe de roua limpede curgeau in voie. O voce o intreba ce cauta. Ea spuse cu credinta ca merge sa lupte pentru ca iubirea sa triumfe. La cativa pasi rugul ce ardea de frunze rosii ii deschise o alta cale, iar ingerul pamantean o urma in tacere. Stia ca nu are a se teme de nimic. Un urlet prelung ce avea menirea sa o tulbure indeajuns incat sa se opreasca ii asurzi urechile, dar calea ei era scrisa demult in cartea vietii si carbuni incinsi de-ar fi avut in fata ochilor tot nu s-ar fi oprit. Dar scapand de urletul prelung cararea i se opri brusc. Nici la stanga, nici la dreapta nu putea pasi. In acea clipa, isi scoase sabia primita de la zana Albastrului Lac in care trupul isi scaldase inainte sa plece si ara pamantul ce-i aparuse in fata. Rosti descantecul invatat si din el rodi o iedera mai verde ca padurea de brazi ce strajuia deasupra ei de-o vesnicie. Tinandu-se de iedera, se catara pana la urmatorul nivel al ascensiunii ei si astfel Paznicul mintii o astepta acolo unde rar ajung sufletele ales chiar daca sunt alese.
Ingerul pamantean patrunse pe taramul unde oamenii nu visau sa ajunga, inconstienti fiind de existenta lui. Stalpi de foc strajuiau intrarea, iar spatele ei purta rana Dumnezeului ei care o chemase la lupta. Privind cu atentie inaluntrul sufletului ei, Paznicul mintii o asigura ca armura ii este pregatita.
In camera alba, pe marmura alba o astepta o armura mai alba ca oricand. Purtand-o, se simti usoara, iesise din corp de acum si plutea peste ce altadata i se parea util si demn de luat in seama.
Misiunea ei era sa lupte pentru ca iubirea sa inalte pamantul la vibratia potrivita si cu sabia in mana iesi acolo unde era nevoie de ea.
Lupta de ceva vreme, trupul ii era plin de rani... Multi ingeri erau mandri sa lupte cot la cot cu ea. Unul indeosebi parea uimit de curajul cu care ea-si invingea dusmanii... Sabia ei aducea focul dumnezeiesc acolo unde apareau cei ce cautau hrana in oameni si-n sufletele lor. Gandurile ei curate erau urmele desculte ale lui Dumnezeu si unde EL pasea rasarea LUMINA. Cand ea impartea iubirea LUI libertatea aparea in lume, iar curcubeul lacrimilor pe care ea le lasa sa curga uneori arata astfel cine castiga lupta.
Ingerul se indragosti de felul in care ea impartea iubire cu sabia cu care stramosii botezau odinioara pruncii, plangand ca s-au nascut, razand cand cadeau in lupta sfanta....
EL ii lumina ingerului cu aripi de lumina bucuria de a lupta alaturi de ea, iar astfel, in inima ei se adunara gandurile la loc. Se schimba la fata stiind ca este iubita, caci sentimentul acesta-i era necunoscut. Iubirea pe care o daruise parea ca i se intoarce acum, chiar inmiit. recunoscatoare-I era LUI pentru asta.
Aripile lor erau de acum patru, iar zborul le era din ce in ce mai sus, din ce in ce mai jos, dusmanii erau loviti cu sete si inversunarea devenise aerul pe care-l respirau in fiecare dimineata.
Cuvinte nerostite de iubire creasera un pod intre ei si astfel fiinta lor era una de acum, nimic nu-i mai putea desparti...
Dar batalia se intetea de la o zi la alta.... Ingeri cazuti erau mai multi si pamantul indura cu greutate durerea pierderii lor... In ea nadejdea statea de multe ori. In ea se regaseau cu totii, caci iubea... si daruia din iubirea ei ca si cum ar fi fost un sac fara de fund... EL stia ca sufletul ei primise atat de multe, ca acumulase suficient si ar fi vrut sa-i lase vesnicia... Ea nu putea alege, caci nu stia... Astfel ca EL alese pentru ea.
Sageata otravita a iubirii unui demon ii atinse calcaiul intr-o zi in care ploaia spalase totul, iar zapada se asternea mai linistita ca oricand. De multe ori, inainte ca lupta ei pentru iubire sa inceapa Il rugase s-o lase sa moara astfel, acoperita de fulgii de zapada cei mai mari, iar linistea aceea sa fie cu ea mereu... EL nu uitase. Astfel isi tinu promisiunea fata de ea, iar ea isi stinse privirea in bratele iubitului ei suflet pereche... Acesta plangea, iar rana lui era dureroasa. Dar pentru ca el nu era inger pamantean putea afla urmarea trecerii ei dincolo de Poarta Mare a Intrarii de Vest.... Ranita fiind pe taramul Paznicului mintii, lasandu-si trupul de carne aici, ea devenea inger de lumina si putea lupta pentru IUBIRE mai mult decat oricand.
Ingerul o tinu in brate pana cand trupul i se dilua... Din bobul de lumina ce-i ramase in palme, un inger de lumina ca dintr-o pupa aparu pe dat...
Aparitia ei il ameti de bucurie, iar sarutul pe care i-l oferi o trezi....
Un fluture de inger isi intinde aripile si EL zambi stiind ca batalia putea reincepe...
O avea pe ea in armata de ingeri de lumina si sabia ei razbatea acolo unde nimeni pe lumea asta nu reusise pana acum.
