Ce jar mocnea in cenusa mea de-am reusit sa ma ridic din nou la cer scotand scantei?
Ce cuvinte albe mi s-au plimbat pe trup lasandu-si amprentele divine astfel incat eu sa ma regasesc cu tine?
Ce pietre vii marcheaza numarul destinului nostru ce nu face parte din aritmetica sau geometrie?
Timpul arde in ochii mei caprui, zambesc gandind la zilele ce vin, albe, tot mai albe, din ce in ce mai albe, luminate pana la lumina.
Cu lumanarea aprinsa pe prispa casei ascult nemiscarea noptii. Curand se face dimineata si vei veni sa-mi incalzesti umerii cu atingerea ta, curand soarele va straluci pe cer si tu-mi vei racori ceafa cu sarutul tau, curand seara ma va uita pe prispa si taina intregirii noastre va fi numai a noptii fara de sfarsit. O noapte in care am lepadat vesmantul gandurilor rele, am albastrit pernele cu nisipul din clepsidra si am dat liber iernii sa infloreasca. In acel loc in care focul arde necontenit, cuvintele ne sunt mai tacute ca oricand. Doar sufletele noastre danseaza pe campul iubirii.
