Urmele desculte ale ranilor tale trecute au imprimat sange de trandafiri pe pielea mea. Imi esti credinta si te port la gat invaluita in rezistenta data de visele cu tine. Lacrima cetatilor indepartate cade fara ca maini rapide sa o stearga. Din scrumul fiintei ce eram mi-am dorit sa renasc la fel cum mi-am dorit sa redescopar cine sunt. Mi-am lasat portile deschise pentru prima data si un val de clipe arse de gura ta m-a inecat. Mainile ni se contopesc, la fel si trupurile, genele cersesc lumina, razele fiintei care esti imi ofera saruturi dulci si te visez acasa. Nici o miscare, nici o urma de pasi omenesti pe zapada pielii mele. Doar sange de trandafiri raniti culesi de pe fruntea si pieptul tau. Noptile pot fi uneori ciudate, pline de blestemele celor ce cred ca putem fi infranti. Ce nu stiu ei este ca deja sunt morti. Puterea lor este evaporata demult. Nu ne pot face rau, nu ne pot atinge, caci CREDINTA mea esti TU.
Ii privim cum strabat cararile fara sa mai aiba suflete si vor veni cei din trecut si din prezent sa le cante prohodul. In zadar incearca ingerul noptii sa le insufle din puterea lui, corpurile lor sunt deja inerte, fara simtire, si auzim totul in jur, dar nu putem face nici macar un gest!
Suntem noi doi, uniti de suferinta adunata de-a lungul dumului vietii, ne suntem aer unul altuia si iubirea ce vine din urma si din viitor ne-a secondat si indrumat tacuta. De aceea ma preling acum pe buzele tale, transformata din dorinta de a te atinge si de a fi cu tine. Aluneci pe obrazul meu ca mierea albinelor, la fel de dulce, si cand privesc cerul noptii e ca si cum ma pierd in ochii tai. Ma simt intre genele tale, ma ratacesc prin parul tau, ma inunzi in roua diminetilor cu tine, pline de soare. Acolo unde se termina creatia incepe harul si unde EL a spus DA nici un om nu poate spune nu. Inchide ochii, iubitul meu alb! Cand ii vei deschide voi avea doar lacrimi albe si stropi de margaritare pe trup, la fel de pure ca iubirea mea pentru tine.
