Regăsire

Am obosit puţin, aşa că voi zăbovi puţin rezemată de tine. Uit de timp, uit de mine, de restul lumii pierdută în sărutul tău. Să respir?! Cine mai vrea asta în mijlocul unui sărut? Mă tot întreb cum ai convins tu lupii să doarmă lângă tine şi să mănânce din palma ta. Mă tot întreb cum de a trebuit să ne lăsam loviţi până la sânge doar ca să ne putem regăsi. Rănile ne-au fost semn de recunoaştere, loviturile ne-au aşezat sufletele în palme. Linişte a fost în urma ridicării vălului de pe ochii noştri, consensuale priviri ne-au unit şi iată, inima-ţi port, ocrotind-o cu inima mea pentru totdeauna. În umbra lunii îţi aştern curgerea izvorului meu la picioare şi ştiu că umbra poate lua întorsătura pe care o vreau atât timp cât voi şti să o luminez. Trupul tău şopteşte versuri pe care astăzi le aşterni inspirat, iar obrajii tăi cer palmele-mi tămăduitoare.
Mi-era atât de dor de tine, de liniştea pe care o regăsesc în ochii tăi, de marea din tine mi-era dor, şi ştiu că este nevoie de noi pentru ca lumina să fie biruitoare, căci gândurile se tot plimbă de la mine la tine şi invers. A primi înseamnă a dărui, a te dărui pe tine însuţi. Accept drumul şi oriunde el va duce eu îl voi urma.