Am bruma pe umeri de la dorul de tine, am fulgi de nea grabiti prin par si in palme am caldura de la tine. In mine esti doar tu si nu mi-e frig defel. E trenul gol, doar eu calatoresc cu el, e calea mea spre cer, astfel scrie-n Cartea primita de la tine. De vreau sa schimb ceva nu se mai poate, de vrei sa adormi la loc n-ai nici o sansa. Deci ma astepti si vin spre tine si chiar ninsoarea cea mai aspra de va fi sa fie din drum nu las nimic nestrabatut. E limpede semnalul, caci zapada l-a acoperit cu alb si totul straluceste caci mi-e si mie chipul insorit. Nu are statii trenul meu spre tine, si calea lui e dreapta, la fel cum esti si tu. Numar clipele, mai sunt putine, am sa te revad si ma vei strange cu putere si gustul tau il simt pe buze inainte ca trenul sa opreasca. E noapte de acum, afara nu mai zaresc nimic, doar alb. Conductorul zambeste si ma anunta ca ajungem indata. Am inchis ochii de emotie si ti-am zambit astfel pana sa ma vezi. Nu stiu cat a trecut, dar cand ochii i-am redeschis dincolo de fereastra i-am intalnit pe-ai tai.
