Pe pântec mi-ai topit cuvinte şi din ele ne-am împărtăşit atunci când viaţa nu ne mai privea cu ochii blânzi. Înaintea ochilor marea ne desfăşura prezentul şi din frângerile inimilor noastre sângele dispăruse demult. Sufletele noastre ar fi sfârşit sugrumate de nedorinţe, iar din gândurile noastre bune neaveniţii şi-ar fi făcut hrană. De unde să ştie bieţii de ei că sfârşitul le este scris pentru totdeauna atunci când din carnea din care curge iubire vor muşca.
Ţâşneşte izvorul iubirii noastre din locul unde ţărmurile mele s-au lăsat pradă valurilor tale şi de acum avem un singur rând de veşminte eu şi tu. Sarea lacrimilor noastre strânse vieţi întregi de aşteptare a desărat marea şi pâinea gustată de noi spune de acum poveşti oamenilor care mor înaintea noastră. Nisipul s-a umplut de iubirea focului din noi şi topindu-se devine clepsidra al cărui gând temeinic este lumea nouă în care viaţa noastră se trezeşte deja botezată. Mă ţii alături respirând aerul libertăţii pe care mi-o doresc pentru tine de dinainte ca El să le dea oamenilor şansa la ea, te ţin în braţe şi cred în tine aşa cum doar îngerii mai cred în noi. Am să te ung cu mirul sărutului meu şi am să te şterg cu părul meu a cărui mătase a fost ţesută de fluturi fericiţi, iar inima mea îţi este strajă şi călăuză spre treptele altarului în care iubirea e stăpână. El ne-a chemat ca martori şi grâul curat al acestui UNU numit noi doi ne-a făcut părtaşi la dragostea LUI pentru totdeauna.
