În marea de iubire scăldată de lumina lunii mi-am curăţat fiinţa şi poate că s-a dezlegat ceva în acea clipă dacă la mine ai venit. Mângâierea valurilor mi-a vindecat durerea şi astfel am fost pregătită să-ţi aştern o faţă de masă mai albă ca zăpada şi pe ea pâinea rumenită a sufletului meu.
Adună-mă în tine şi lasă-mă să fiu lumea ta, în care speranţa mea să-ţi fie ştergar de şters pe mâini, ocrotitor!
Păzeşte-ne de sângele celor ce nu cunosc credinţa şi-şi trăiesc viaţa în haine cât mai colorate!
Înţelepţeşte-ne mersul şi vorbirea, alungă ceaţa de pe munţii noştri şi lasă luna plină să ne ascundă în lumina ei!
Înveşmântează-ne în focul de toamnă ce ne-a trecut de pragul casei şi ne-a împlinit!
Iubeşte-ne cum ne iubesc şi eu şi lasă-mă să cânt până la ceasul în care din cenuşă vom renaşte miraculos!
