Un nou capitol

Imi curg poemele tale pe strunele chitarei si iti tot cant de ceva timp. Am atins fiecare verb sa-l simt, sa-l apropii de mine, sa ma apropii de tine si am ajuns sa descifrez fiecare cuvant pe care destinul ti l-a incredintat. Ma simt la temelia lor, ma regasesc in chihlimbarul gandurilor tale in continua miscare, ma domina substantivele, ma napadesc adjectivele tale si iubesc binecuvantata ta lumina. Mi-am lasat chitara rezemata de copacul radacinilor adanci, legatura stramoseasca, desculta ma las in voia valului pe care corabia cu care te indrepti spre mal l-a trimis spre mine. A fost un cerc rasfrant in glezna mea, semnul stiut ca vii si spre Luna mi-am intors privirea. Ma doare apropierea ta si tremura pamantul ars de focul iubirii. Tremura pentru ca stie ca-l vei corecta si-l vei aduce la aceeasi nota in care vom invata cu totii sa luminam. Ai notite stricte si misiune ferma, iarna aceasta va arde totul in calea ei, stiu eu si stii si tu. Panza corabiei tale are rasuflarea mea in spate si simt pandindu-ne samanta vie a luminii ce asteapta brazda calda sa rasara. Nu te teme, vom scrie de acum impreuna cartea ce se cere citita de stramosi, iar istoria neamului nostru va razbate rostogolindu-se de pe cer si rasarind din pamantul arat de noi, de cuvantul tau si al meu. Credinta mi-e insangerata de intarzieri, de amanari, de opriri neasteptate, insa iti trimit mierea iubirii mele pe varful unei sageti si astfel fluturarea panzei imi va rosti la ureche numele unui nou capitol, mangaierea ta, iubite...